Servicii

Cursuri de artă performativă și program de afterschool cu predare prin artă

Ținute de artiști cu experiență profesională remarcabilă, cursurile de artă marca Theater Light Studio au fost concepute pentru a dezvolta abilitățile copiilor necesare pentru a construi fundamentul  cunoștințelor artistice și emoționale.

Cursurile se pot desfasura și în școli printr-o ofertă personalizată, acestea fiind special concepute în funcție de categoriile de vârstă cărora se adresează.

Categorii de vârstă

  • între 7-10 ani (ciclul primar);
  • între 11-14 ani (ciclul gimnazial);
  • între 15-18 ani (ciclul liceal).

În cadrul acestor programe copiii vor beneficia de o varietate de cursuri, printre care:

Cursul de concepere de păpuși- în cadrul acestui atelier, copiii vor învăța pe parcursul a 6-8 săptămâni principalele elemente specifice teatrului de papusi.

Primul curs va fi unul introductiv în care participanții vor lua contact cu un scurt istoric despre teatrul de păpuși, urmând ca în următoarele să le fie prezentate fizic anumite tipuri de păpuși sau marionete usor de făcut, explicandu-le acestora și modul în care ele pot fi mânuite. Prin exprimarea emoțiilor și gândurilor prin intermediul unei păpuși, acest atelier sporeste copiilor încrederea de sine și ii face să descopere părți frumoase ale personalității lor de care nu știau.

Cursurile de Actorie - teatru, dicție -  abordează exerciții de atenție, de dicție, de respirație costo-diafragmatică bazate pe texte din scene celebre de musical și poezii. În cadrul acestora copiii invață concepte actuale și importante pentru dezvoltarea armonioasă a ceea ce sunt, dar mai ales a ceea ce ar putea deveni; acestea stau la baza stării de creație. Un atelier cu multe jocuri ce trezesc starea lúdică și creativă.

Cursul de Mișcare – exerciții de spontaneitate, coordonare și atenție distributivă, prin care copiii vor înțelege o parte esențială din ceea ce înseamnă limbajul corpului pe scenă si gândirea propriilor mișcari.

Cursul de Muzică – propune o abordare profesionistă a artei vocale și familiarizarea copiilor cu diversitatea ritmică și unele instrumente muzicale. Musicalul este un stil de teatru abordat în ultima vreme și prea puțin studiat în instituții specializate, asa că acest curs va vorbi nu doar despre emiterea corectă a sunetelor, cât și despre capodoperele teatrului muzical.

Cursul de Emoție –  identificarea și aplicarea emoției în text - susținut de psiholog Mirabela Butiri. “Copiii au voie să facă tot ce își doresc și să se exprime liber, atât timp cât înțeleg că libertatea lor se oprește acolo unde începe libertatea celuilalt și invers și cât nu este în defavoarea lor sau periculos”.

Spectacole

Compania Theater Light Studio prezintă în portofoliul său atât creații individuale cât și producții proprii. Adresate publicului matur, spectacolele Theater Light Studio au onoarea să găzduiască spectacole celebre cu actori consacrați.

Tabere

Desfășurate pe parcursul a 6 zile, cunoscutele ateliere artistice marca Theater Light Studio se adresează tuturor copiilor pasionați de teatru, muzica și dans.

Când? Unde?

Pe durata vacantei de vara, dar si a vacantelor din timpul anului scolar,  atelierele artistice Theater Light Studio sunt gazduite in fiecare an in cele mai bune locatii montane asigurate de partenerii nostrii.

Defasurarea activitatii

Alături de consacrați experți în domeniu, copiii au șansa de a participa la un program intens al cursurilor oferite de companie. Pe durata taberei, cursanții au parte atât de training-uri focusate pe dezvoltarea abilităților artstice, cât și de task-uri individuale sau de grup pentru a putea pune în practică și aprofunda cunoștiințele obținute în cadrul sesiunilor.

Producție de filme

Cu ajutorul partenerilor noștri din domeniul producției, filmele marca Theater Light Studio se adresează copiilor ce de-a lungul proiectelor noastre au demonstrat abilități remarcabile în domeniul teatrului și filmului.

Producția de film se desfasoară pe parcursul taberelor, master class-urilor și evenimentelor alternative, pe baza unui scenariu conceput în prealabil, copiii fiind selectați în urma unui casting ținut de experți în domeniu. 

Programe de team-building

Adresându-se firmelor de tip corporate, echipa Theater Light Studio oferă spectacole cu scop recreațional în cadrul team-building-urilor sau le poate susține în exclusivitate pentru acestea.